Ambasadorul Franţei în România, doamna Laurence Auer

Ambasadorul Franţei în România, doamna Laurence Auer, a declarat marţi, la Zalău, la un eveniment dedicat comemorării victimelor Holocaustului, că faptele privind uciderea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial rămân, iar cele şase milioane de victime nu pot fi şterse cu buretele.

„Faptele rămân, indiferent cât ar încerca unii să le şteargă şi mai devreme sau mai târziu acestea sunt descoperite şi împărtăşite cu restul lumii. Cele şase milioane de victime nu pot fi şterse cu buretele. 150.000 de evrei, 80% din populaţia evreiască din Transilvania, şi-au pierdut viaţa, au fost atunci deportaţi în lagărele morţii de la Auschwitz şi în alte locuri. Ce rămâne? Rămâne, desigur, memoria acestor oameni, dar mai ales trebuie să ne dedicăm educaţiei viitoarelor generaţii, ca ei să ducă mai departe învăţămintele pe care noi şi ei deopotrivă le tragem”, a declarat Laurence Auer.

Ea a participat la conferinţa internaţională „Ultima staţie”, eveniment organizat, marţi, de către Comunitatea Evreilor din Zalău, alături de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – cultul Mozaic, pentru marcarea Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului.

Laurence Auer a felicitat, totodată, statul român pentru armonizarea legislaţiei naţionale, care prevede ca educaţia privind Holocaustul să facă parte din curicula naţională, în condiţiile în care un studiu recent arată că unul din 20 de europeni nu a auzit de această tragedie.

La conferinţa de la Zalău au participat oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi au comunităţii evreieşti şi ai unor ambasade străine în România şi elevi din Zalău.

„Un raport publicat ieri de Agenţia Evreiască şi Organizaţia Mondială Sionistă arată că actele antisemite au atins în 2021 cel mai înalt nivel din ultimii zece ani, cu peste zece incidente pe zi în întreaga lume. Asta înseamnă că, la mai bine de jumătate de secol de la Holocaust, trebuie să rămânem la fel vigilenţi şi fermi în lupta cu antisemitismul, intoleranţa, extremismul şi populismul. Evenimente precum cel de azi au rolul de a ne reaminti ce a însemnat Holocaustul, pentru ca tragedii de acest gen să nu se mai repete. Din acelaşi motiv, istoria acelor vremuri trebuie să fie cunoscută şi de generaţiile viitoare”, a afirmat prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma.În memoria celor şase milioane de victime ale Holocaustului, au fost aprinse mai multe lumânări de către oficialităţile prezente. AGERPRES / (A – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Has Cristina

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *